Atunci când ne dăruim sufletul, trupul şi viaţa altei persoane devenim vulnerabili. Este firesc să fim suficient de sensibili la orice ameninţare de a pierde fiinţa iubită. Cu toate acestea, una este să reacţionăm exagerat la fiecare discuţie a partenerului cu o persoană de sex opus şi alta este să reacţionăm adecvat atunci când există ameninţări reale, întâlniri sau conversaţii secrete. Dar, cel mai grav, este să ne simţim ameninţaţi de relaţiile încheiate ale partenerului.
Gelozia – teama de a nu pierde fiinţa iubită, este un sentiment ce se află situat undeva la graniţa dintre normalitate şi anormalitate. Trăiri puternice – furie, deznădejde, tristeţe, umilinţă (si multe altele) – creează tabloul acestui sentiment. Cred că fiecare dintre noi a avut cel puţin un moment în viaţă în care fluri negri i-au fâlfâit în stomac, ceaţa s-a aşezat pe creier şi a întunecat raţiunea atunci când fiinţa iubită părea să prefere pe altcineva. Deci vorbim de normalitate. Cu toate acestea, frecvenţa, intensitatea şi comportamentul nostru în astfel de momente, dar mai ales motivele fac diferenţa între normal şi patologic.
Desi pare într-o prima faza o dovada de iubire, gelozia este partea întunecată a acesteia. Este un sentiment care poate distruge relatia dar, mai ales, este o povara atât pentru cel ce resimte acest sentiment, cât şi pentru cel asupra căruia se răsfrânge. Gelozia nu poate fi depăşită fără confruntare, înţelegere şi schimbare.
Indiferent care ar fi cauzele acestei trăiri, gelozia este un semnal de alarmă atât pentru relaţie, cât şi pentru individ.
Atunci când relaţia este ameninţată în mod real, putem vorbi despre normalitate şi cu siguranţă este un moment în care cei doi trebuie să îşi analizeze, restructureze, renegocieze relaţia. Fiecare dintre noi îşi doreşte libertate într-o relaţie, dreptul de a se manifesta conform cu principiile sale, cu dorinţele sale, un timp destinat doar propriilor nevoi. Dar cine stabileşte unde se termină libertatea şi de unde începe libertinajul? Cred că este unul din aspectele ce trebuie stabilite mai mult sau mai puţin explicit la început de relaţie.
Când teama de a nu îţi pierde partenerul este cvasipermanentă, în absenţa unei ameninţări reale sau posibile, gelozia nu mai este o normalitate, ci devine imaginară sau patologică.
Gelozia patologică are la bază neîncrederea în sine şi în ceilalţi, sentimentul de nonvaloare. Avem de-a face cu o tulburare de personalitate pe fondul unui complex de inferioritate. Cei mai mulţi dintre noi avem conflicte nerezolvate din copilărie care îşi pun amprenta asupra modului în care percepem lumea şi evoluăm ca adulţi. De cele mai multe ori, există traume, pierderi, sentimentul abandonului în copilărie. Odată îndrăgostiţi şi sentimentul fiindu-ne împărtăşit de persoana iubită, aceste temeri dispar, dar reapar cu mai multă forţă atunci când ne simţim ameninţată relaţia, când simţim că dragostea „ne alunecă” printre degete.
Ajunşi într-o astfel de situaţie este necesar să ne punem câteva întrebări: Ce ne-a adus împreună? Ce a adus bun în viaţa noastră această relaţie? Siguranţă, respect, apreciere, afecţiune? Sau poate altceva…? Care este umbra dragostei noastre? Ce pierdem odată cu fiinţa iubită? Ne simţim umiliţi sau trădaţi? Inşelaţi sau devalorizaţi? De ce şi de cine ne temem? Cu ce fel de persoană am putea fi înşelaţi? Ce caracteristici/calităţi ar avea, ce defecte nu ar avea? Comparaţi portretul potenţialului adversar, creionat cu ochii minţii, cu dvs. şi veţi afla ce vă doriţi să schimbaţi la propria persoană. Impăcarea cu lumea porneşte de la împăcarea cu sine! Nu încercaţi să intraţi în condurii altuia. Veţi avea valoare doar fiind voi înşivă, cu calităţi şi defecte!
Uneori egoul nu ne permite să ne vedem şi să ne acceptăm rănile. Considerăm fondată teama noastră, ni se pare logic ceea ce observăm, ba chiar suntem şi susţinuţi de cei cărora le relatăm pentru că, nu uitaţi, povestim din perspectiva noastră. E ca şi cum am privi lumea printr-o lentilă ce o deformează. Cel mai banal eveniment – partenerul salută un cunoscut de sex opus pe stradă – poate căpăta valenţe dramatice. Prin lentila geloziei, zâmbetul de circumstanţă care însoţeşte salutul capătă înţelesuri ascunse. O persoană geloasă va căuta în permanenţă dovezi care să îi confirme supoziţiile. Si uneori le va găsi – este o profeţie care se împlineşte de la sine.
Tensiunile într-un cuplu în care unul din parteneri este gelos sunt fantastice. Uneori se ajunge la disoluţia cuplului dar, din păcate, problemele rămân. Vor fi purtate cu sine indiferent dacă individul alege să formeze un alt cuplu sau va prefera pe viitor propria companie sau relaţii de scurtă durată.
Gelozia excesivă este nesănătoasă şi distructivă în toate relaţiile, dar, mai mult decât atât, ea dăunează individului însuşi. Specialiştii în psihosomatică spun că gelozia, de regulă, provoacă scăderea vederii, auzului, scleroza în plăci, traumatismele capului, diabet sau inflamaţii articulare. Dacă gelozia este „dublată” de trufie, atunci este de două ori mai periculoasă.
Gelozia poate fi depăşită, dar cu mult efort, cu multă onestitate faţă de sine, eventual cu ajutorul psihologului care vă va însoţi, vă va ajuta să pătrundeţi în hăţişurile sufletului.
Aplecaţi-vă asupra propriei persoane, cunoaşteţi-vă, găsiţi-vă echilibrul! Oferiţi-i celui de lângă voi dragoste, onestitate, apreciere şi un climat cald şi nu va mai exista nici un motiv de îngrijorare pentru siguranţa relaţiei dvs! Priviţi relaţia cu cel de lângă voi ca pe un cadou pe care vi l-a făcut Universul, o lecţie despre încredere, cooperare, reciprocitate, înţelegere, simbioză, complementaritate! O lecţie despre şi pentru suflet!

Psihoterapeut Dana Chiorescu